Chipul lui George Coșbuc în viziunea lui P. Locusteanu

Merită citită această frumoasă descriere a lui George Coșbuc făcută de Petre Locusteanu și publicată în anul 1913. Ar trebui să încercăm să ne cunoaștem mai bine valorile, personalitățile, din trecut și din prezent. Toți avem nevoie de modele, care să ne încurajeze să vrem mai mult de la noi înșine. Plăcându-mi nespus de mult poeziile lui am gândit că George Coșbuc a fost un om sincer, luminos, cald. Poate de aceea l-am ales pe el primul pentru a-l readuce în fața cititorilor prin infățișarea dată de P. Locusteanu. Cine să nu îl iubească pe Coșbuc? De la copii până la oameni mari, fiecare își amintește măcar poeziile „Iarna pe uliță” sau „Mama”.

George Coșbuc desenat de Iosif Iser

 

„Dacă e adevărat că sufletul marilor artiști este de cele mai multe ori un capricios amestec de genialitate și naivitate, atunci, de sigur, că nimeni nu întrupează acest capriciu, cu mai multă strălucire, ca George Coșbuc.

Ochii lui mici, – cari aci clipesc șiret, aci scânteiază de inteligență, aci te învăluie în bunătate luminoasă, – sunt oglinda limpede a naivității infinite ce se desprinde din viața și opera marelui poet. O fată mare care, par’că, mereu e gata să roșească de orice aude, dar care, adesea, în naivitatea ei copilărească, scapă, tot fără să roșească, glumele cele mai picante.

George Coșbuc sau „Badea Gheorghe” – cum îi mai zic prietenii mulți cari-l iubesc, – apare în mersul lui sfios, în vorba lui discretă și oarecum ferită, în toate mișcările și în toată purtarea lui de om care, de câte ori ese din casă, face impresia că atunci calcă întâia oară în lume, ca o intrupare, aparent bărbătească, a tuturor fetelor, și frumoase, și naive, și spirituale, și rușinoase, pe cari le-a cântat, cu atâta înaltă înțelegere a sufletului românesc dela țară, în baladele și idilele sale.

Când umblă pe stradă, trupul lui subțirel par’că se împuținează și mai mult ca să facă loc larg altora; când bea un șpriț par’că e Simina la fântână; când îl laudă cineva, par’că e Lina strânsă’n brațe pentru întâia oară de Lissandru.

Și totuș acest poet în … fote este autorul incendiarului „Noi vrem pământ” și al „Morței lui Fulger”. Ei, și Simina știe să se supere ! În scăpărările mâniei însă, cași în râsetele lui sglobii de copil răsfățat, el rămâne aceeaș forță de lumină. Talentul lui e tocmai ca soarele: când e senin, astrul zilei râde prin milioanele de raze cari brăzdează aerul cu nesfârșite cute de veselie; când strălucirea i-o acoperă nori groși, atunci Phoebus fulgeră.”

(textul extras din cartea „Cincizeci figuri contemporane”, scoasă de Editura Institutul de Arte Grafice „Flacăra” în anul 1913)

Distribuiți dacă vă place. Vă mulțumim!

Lasă un răspuns

2016 www.librarie.top

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close